El o îmbrațișează violent.
Un fir de sânge se scurge din gură
Pe ciment.

Parcă ar vrea să oprească griul
Care se împrăștie ca sângele din rană,
Încă se joacă de-a viul.

Blesteamă zeii care fac troc cu nuanțele,
Schimbând totul pe un gri fad,
Se duc și speranțele.

Cu mâna amorțită ea-l strânge,
Îl ține deasupra abisului,
Îl ține și plânge.

„Ce spectacol banal!
L-am văzut de mii de ori...”
Era Moartea-n ținută de bal.

...iar în locul ei, acum se află Moartea în brațele lui,
sau el în ale ei...
nu mai contează...