Te-ai înarmat cu suliți reci,
Cu săbii-flăcări,
Cu tunuri care țipă
Și-ai început războiul...
Mi-ai asaltat inima străvezie
Cu vorbe-suliți,
Cu priviri-săbii,
Cu picioare-tunuri
Și, într-un final,
Inima mea-cetate din oțel
A cedat în fața zbuciumului roșu
Stîrnit de tine.
Ai construit un imens palat, desigur,
Dintr-un aliaj de gheață cu foc,
ÃŽn inima mea
Și, în sfîrșit, mi-ai transformat-o,
Definitiv,
În nava ta cosmică.
La bordul noii tale jucării,
Ai pornit în sfîntul drum al tău:
Pe urmele lăsate de Icar,
Să cauți prin infern
Lumina...
Nu pot decît să stau
Și să aștept, cu ochi înlănțuiți.
Infernul, pentru mine,
Nu-i decît o pîine rece.