îmi port umbra după mine
ca pe un cățel
ea trage în stînga și în dreapta
și de la un timp în toate direcțiile
uneori se așează pe bordurile noi
și atunci trebuie s-o aștept
alteori se cațără pe ziduri și balcoane
ca o hoață
cîteodată se ascunde în piept
și visează

mi-ar fi plăcut mai multă diversitate din partea ei
să-și marcheze teritorii de exemplu
apoi să și le apere cu disperare
mi-ar fi plăcut chiar să dialogăm pe tema asta
a proprietății

sau să jucăm table
să stăm la povești
„uite, aici m-am îndrăgostit prima dată
aici am furat corcodușe cu gelu
și frații lui
dincolo m-a călcat mașina de pîine…
șase-patru, marț”

dar ea
este mută ca o piatră de pavaj
comunicarea este deficitară și doar prin semne
pe care de regulă nu le pricep
această penibilă tăcere a început să mă deprime
mi-e teamă că își dorește independența
și mi-ar fi greu să-mi găsesc alta
tocmai acum
cînd m-am obișnuit cu metehnele ei