Nu, nu voi fi cină de taină
anotimpului,
mai am cuvinte care
pot amâna plecarea cocorilor!
Cu carnea suflecată pe brațe,
demonstrând lipsa de calciu
din nopțile mele,
vă spun:
- Mai am încă destule cuvinte
să întind zăbrele
între mine și el...
Dar trupul, burduf în care
îmi transport lacrimile,
tencuială a sufletului, învăluindu-mă
ca o cușcă,
ca o pradă, pândită-ndelung
de colțosul de anotimp,
de plâns pe mine se scutură!