foto@mircealăcatuș

decât să născocești tot felul de subterfugii/ să evadezi pe un câmp necunoscut în bătaia cuvintelor cuprinse de secetă care nu mai spun de mult nimic/ doar usucă inutil mâinile/ unde mereu cauți un izvor și inventezi piedici, versuri, fântâni în care să-ți vezi reflexia/ sfatul 1: cu inima vărsată într-o călimară mă poți vedea mai bine

mai bine sapi gropi pe care apoi să le-acoperi cu frunze/ da! o capcană/ cine știe poate nu sunt atentă și cad în ea, poate-mi place/ și nu mai plec din palmele tale
dar, gândește-te, ce-ar fi să fiu eu sârma ghimpată?/ cine știe cândva vei fi prins
și îți vei târî corpul ca pe o vietate ce servește harnă pentru animale sălbatice/ sfatul 2: degetele tale de la mâna dreaptă sunt otrăvitoare/ dacă mă atingi/ în acel loc nu vei găsi nimic

prin urmare uite exercițiul/ fiecare dintre noi are scorbura lui/ de care nu se dezlipește/ stă cuminte ca-ntr-un pântec

atâta trebuie să faci/ să stai liniștit pe scaun ca și când prin tine ar trece sângele meu și te-ar hrăni

am să mă dezbrac de haine, de piele, se vor deșira multe poezii/ nu te grăbi să le aduni/ sculptează mai departe fâșiile căzute/ podeaua va fi plină/ între noi doi nu va fi decât o silabă pe care n-o vom putea rosti

am să mă dezbrac până când nu vei mai avea ce jefui/ câteva ruine ale unui templu devastat/ doar o ființă ce șerpuiește prin tine voluptoasă

îmi voi schimba chipul/ voi năpârli de trecut

până și de moarte mă voi goli

inima-mi va rămâne și ea goală/ goală/ șiroind la infinit acest poem