cuvintele aduse la mal îmi plesnesc pe glezne
se sparg în bucăți
pielea se sfărâmă ca lutul ars
un poem nebun îmi dă târcoale
parcă și-ar înfige colții
și ar profita de lipsa mea de oxigen

e înfometat, un animal sălbatic
tocmai ieșit din cușcă
mănâncă lacom ce găsește la îndemână
ca și când cineva ar vrea să-l
vândă-n piața publică pe mai nimic

pe jos zac împrăștiate
câteva versuri
ia-ți mâinile de pe ele
ce vrei, de ce te-ai oprit?
lasă-le în seama mea
am să le dau eu puțină apă
uneori cad din așternutul alb
mor lipindu-se de mine

un tatuaj permanent
după care mă vei recunoaște mereu