Acesta e un zid
în câmp, în calea unui vânt.

A fost cândva măreț,
acum e singur, putredă ruină.

Și-ascundea în el o Ană
și-adăpostea cântări de îngeri.

E mult de-atunci;
atât de mult, el însuși c-a uitat parfumul de tămâie.

Acum doar vântu-l mai ia în seamă,
Îl salută-n goana lui și rânjetu-și ascunde.

Nu mai e mult și va cădea
Cu țărna vise să-mprumute.