se întâmplă să taci pentru că trupul e avid de lumină
si nu știi cât va rezista cu hrană de lapte
e o așteptare cu două fețe sub un condei asmuțit
de o ființă întoarsă pe dos
polizată de sabia rotitoare a heruvimului
care taie la inimă întunericul cu ochi luminoși

prietenii zic: ce este eclipsa aceasta?
și cum de ne aduce aminte de marea în care înotam fericiți
mângâiați de glasul ce ne spală de sânge
și ne ferește de pierderea contururilor
adâncite în îndrăgostiți și în oamenii singuri?

e minunat să călătorești în natură
crestele și valurile uriașe te încântă și înfiorează
da­r să străbați un om e o aventură și un mister greu de pătruns
pentru că relieful ia formele­ cele mai surprinzătoare
și se transformă cât ai clipi sub apăsarea cuvintelor
ce sunt o formă de locuire a granițelor care te propulsează

Dumnezeu ne provoacă la luptă contra curentului
corpul e lama ieșită din suflet când e încolțit de mașini
niciuna nu-i poate sta împotrivă
pentru că prefacerea mâncării dă cuvintelor
puterea de a muta din loc

patria se împarte in bucăți de privire
cu fiecare lingou vândut strângem un om aproape
seara ne ajunge din urmă și ne alungă între animale speriate
iubirea e dureroasă pentru că pietrișul vorbește apăsat despre scurgerea sângelui
și ne împinge spre o schimbare vânată cu pasiune
suflarea ține incheieturile spre a rămâne întregi
când gândurile zvâcnesc în patru direcții
din războiul acesta nu vom ieși cu trofee
ci cu știința plutirii