Suie-te din zidul gros în salcie; frunza e izbăvită,
cercu-i deschis pe apă, plutele dorm sub undiță.
Lasă brațele încoardă brațele strânge-ți umerii,

totul e doar un sunet, un anotimp singur, de apă
și pământ.

Lasă-te din creangă la creangă, prinde-mi cu
buzele obrajii supți, pasul desfăcut de barca punjabi;
intră pe lumina mea cu umbrele supuse- bancul de
sanitari ne ridică umflați, norii vâslesc la unirea
noastră.
Între gura ta și pomeții mei e un pericol fin, o
cută atentă sub ochi- către linii, e o lentilă spartă,
de ochelari, către cercuri e o șosetă cu ciucuri roz.
Ochii s-au lăbărțat de mult cu toate astea și toate
s-au lăbărțat de mult. Petalele lor se deschid
în ivoria margine de canal- apa e la capătul ei;

liric, ascultăm, pe coroana de frunze, mâinile
catifelate, cercul descris în ele; la o aruncătură
de băț puntea e rece- hainele sclipesc umede din
cusăturile lor' acele roșii vidrele negre foarfecele
micuțe de ozon' : trepiedul alb pentru sânul nostru
același. Soarele umbrește, soarele acoperă setea
mai iute decât norul desfăcut; luna țipă invers din
rapelurile drepte suișul desculț de munte, trapa
către ocean, viforul colin al Siberiei, Indiile.