Efectele abandonului tău nu au fost imediate;
Se pare, deci, că otrava numită
Aproape neverosimil atunci,
Plecare
Era cu efect întârziat.
Singura care a apărut instantaneu
A fost mirarea,
Căci da! , mă minunam ca un copil,
În fața unui foc teribil de artificii,
De unde nu aveam să scap nevătămat.
Mă minunam mai ales de modul în care
Ai hotăraât să inoculezi veninul,
Direct în aorta organismului
Numit „Noi”.
Și mai ales de ochii aproape reptilieni,
Aproape inerți...
Cu siguranță despuiați de orice simțire,
Pe care ii aveai când mi-ai spus,
Clipind invers că șopârla (superba sopârlă, apropos),
-Plec!
Și ai plecat!
Iar eu, încă fascinat de acest spectacol
Glacial,
Am observat abia târziu,
Mult prea târziu,
Că într-adevăr
Plecaseși.
La câteva ore după...
Sau secole sau ani, cine dracu mai știe!?
Au apărut și primele efecte
În lumea mea până atunci impenetrabilă:
Unghiurile drepte obosiseră,
Colțurile camerei erau acum rotunde,
De unde am învățat brusc și aproape organic
Că pentru perpendicularitate
Ai nevoie absolută de două drepte;

Am început apoi să visez cu ochii deschiși
Că dorm.
Și în acel somn mi se părea că
Mă zvârcolesc, transpir intens, mă zbat
Mă arunc din mine,
Cad în tine, cad înspre tot,
Cad din pat, din logică, din sens,
Îți cad, îmi cad,
Și urlând,
Rup cu dinții o bucată mare
Din cearșaful mototolit sub mine,
O flutur agonic spre cer,
Și strig inspre Demiurg cât mă țin rănunchii:
-Te amuzi?....

Acum...
Acum mă predau.
Nu ție, ci mie!

Se mai făcea că vocile din capul meu,
Până atunci perfect normale,
Dezvoltaseră o formă rară de schizofrenie,
Galopantă, zic unii,
Și începuseră să audă șoapte.

Înjuram mobila din cameră,
Care trosnea intens
Pesemne că vroia să vină după tine.
Și becul care îmi arunca scântei în ochi
Și bucăți de wolfram incandescent pe cortex,
Deși era stins.
Un radio, care funcționa în surdină
- Il pornisei din greșeală cand ți-ai luat grăbită geanta
Și-ai plecat-
A anunțat agonic, după interminabile bip-uri
Din cauza cărora m-am panicat că i se oprește și lui inima,
Ca a fost ora douazecisicinci.
Și m-am trezit.

Te-am căutat , convins fiind
Că a fost doar un vis urât,
Prin toată casa.
Am mutat fotolii, pat, mobilă.
Te-am căutat după perdele,
Pe care le-am rupt apoi,
Pentru că nu își îndepliniseră rostul minunat
De a te ascunde acolo pentru mine.
- O, cât de minunată ar fi fost o așa regăsire!
Am ridicat apoi,
Amintire cu amintire.
Ca pe niște pietre grele de râu
și m-am uitat dedesubt.
Am deschis, dând la o parte lespezi grele
Ca de mormânt,
Promisiune după promisiune
Și am răscolit în spatele fiecărui vis,
Am zdruncinat idealuri,
Am buzunărit năzuințe
Și am dat în cap la drumul mare
Speranțelor...

Stupoare! Nu erai nicăieri.

Când parfumul tău de pe pernă
S-a stins, încet, încet în obișnuința mea
De a dormi pe burtă
Și efectele veninului s-au disipat
Lăsând sevrajul pradă trecutului ,
Am înteles că nu aveam cum să te găsesc.
Pentru că tu, iubita mea absolută,
Nu ai existat nicicând,
Nu te-ai aflat nicăieri,
Și nu ai fost niciodată

Mai mult decât mi-am dorit eu să fii:
Iluzia mea.

Ce o fi fost totuși cu parfumul?