să nu te doară, Liuba,
când brațul stâng mi-l voi tăia.
din el va curge vântul in rafale
și-am zis; cui trebuie furtună ?
sunt nori destui ce umbresc pământul
iar apele ce ies din matcă
nu mai contenesc să spele
lespezile pe care dorm cuvinte
acceptate-n tăgăduieli.

e timpul de odihnă,Liuba !
îmi voi ascunde privirea
sub frunzele ce-și leapădă culoarea
ținându-i negrului căldură.
tăcerea-mi va fi căpătâi
iar fruntea mi-o voi odihni pe cruci.
mă voi acoperi-n veșmânt de cioburi
iar sângele-n răscruci va șterge urme.
palori vor colora apusul începutului
fără capăt.

voi dormi, Liuba !
așa cum dorm pruncii nenăscuti.