vine un timp când ajungi lângă un oraș necunoscut
cu ziduri care se deschid ca paginile unei cărți
începe printr-un gang
unde te așteaptă o pereche de pantofi lustruiți
cineva s-a descălțat și a intrat dincolo
asemenea unui oaspete
printr-o apă subțire tăcută întinsă ca un covor
aștepți să se întoarcă
dar te ajung întrebările asemenea unor păsări de pradă:
cine sunt eu
cel
care îmi regăsesc viața cu bucuria înecatului
care învață în apa unei mări pustii scrierea cu sternul
cel
care devin mai ușor
dacă respir cu toți porii aerul strâns în pumni
chiar atunci
când degetele se împotrivesc vântului
și caută prin cutele unui giulgiu
stors de toate suferințele lumii?
iată pescărușii
au șters ieroglifele disperărilor
și văzul
plutește clătinat pe o corabie sfărâmată
fericit sunt
în infuzie cu ceilalți vâslind
până dincolo
de aburii dimineților roșii
căci nu
se zărește nimic uscat nicio insul(t)ă
și norii cad ca niște bucățele de zahăr
gata să-mi îndulcească soarta
să înlăture ultimul chin:
îmbrăcatul și dezbrăcatul cu pielea
când te separi de tălpi
și mersul
pe punte începe să doară
ca și când o pereche de greieri ar cânta în genunchi
dar iată
soarele a trecut în spatele orizontului
zilele au încărunțit și oamenii
se răcesc unii de alții
își poartă poverile singuri
își învelesc fețele în ștergare când trec prin necazuri
asemenea unor delicvenți prin fața reporterilor

nicio premeditare nu prinde aroma aceasta