M-așteaptă munții cei bătrâni de-acasă
Și cerul prins de fruntea lor m-așteaptă,
M-așteaptă grâul să îl pun pe masă,
Dar doar românii, Doamne, nu m-așteaptă!

Mă cheamă codrul răcoros, gingașul,
Și rândunele-n versul lor mă cheamă,
Mă cheamă dorul să le-ascult iar glasul,
Dar, ah, românii, Doamne, nu mă cheamă!

Mă plânge câmpul de îmi duce dorul,
Și fluviul limped ce spre mare curge,
Mă plânge chiar și vântul, călătorul,
Dar al meu frate, Doamne, nu mă plânge!

Pe-acea cărare fără de stăpân,
Trec anii grei, dar mult mai greu revin;
Străinu-mi strigă: Uite-l pe român!
Românu-mi strigă: Uite-l pe străin!

Curg pașii mei cu tălpile sărace,
Lăsând în urmă țara ce m-așteaptă;
Străinul stă în umbră să m-atace,
Dar nici românul, Doamne, nu mă iartă.