Prefață(la CARTEA DINTRE DOI TALHARI)

Oricând existența a doi tâlhari iscă între ei o carte doar prin faptul că cei doi pot citi unul în celălalt după cum și o carte își iscă mediul ambiant, adică tâlharii. Se potențează reciproc, cartea e răsfoită de inverșunarea tâlharilor și ei, răsfoind-o, sunt motivați să atârne în cuiele lor. Oricând există astfel de vecinătăți, unul nu se lasă asimilat de cei doi, dar doi de unu, da, după cum nici vârfurile cuielor tâlharilor nu ajung să pună punctele frazelor din carte și nici punctele cărții nu împing în mâini cuiele tâlharilor sub presiunea mâinii care scrie.
Uneori nu e nevoie nici măcar de tâlhari în jurul cărții, uneori mâinile cititorilor care judecă fără a ști, dau sentințe fără a înțelege și fixează pedepse din degetul mic, sunt niște tâlhari
Fie-vă această carte ridicarea la cer, fiecare filă dată să fie o desprindere de carne pentru ca următoarea să poată fi o privire înapoi. După ce o veți citi priviți-vă mâinile să vedeți dacă nu cumva v-au apărut găuri în palme. Dacă da, aruncați în ele semințe de arbori din care cineva să facă hârtie, iar dacă nu, mai citiți o dată, încă o dată și încă o dată, până vă vor sângera palmele. Atunci o veți fi înțeles.


Darie Ducan




24 STUDII TRANSCENDENTALE




Studiu transcendental I

Omul nu e decât un câine
Ce are la gât lanțul trofic.
Nu este diferență între zgardă
Și mâner, nu este niciuna,
Dar dacă arunci o sămânță
În lasoul mânerului
Nu-ncolțește, pe când
Dacă o arunci în zgardă,
Ca-ntr-un ovar, da!

Gheara-n gât și gâtuirea
Nasc mereu câte ceva.


Studiu transcendental II

Dac-am pleca prin labirintul
Dungilor din palmă,
Toate măștile s-ar vrea mănuși.
Firimituri de pâine ne-ar cădea
Precum pietrele în posade,
Ca într-o foame de noi.

Firul de păr ce ne iese din cap,
Crește viguros și demn, dar se apleacă
Uneori, ca să-și devoreze rădăcina.

Studiu transcendental III

La ultimul Crăciun nu s-a născut decât ploaia.
Ploua caligrafic și evolutiv,
Femeile își scoteau ovarele la poartă
Ca pernele mari pe ferestre.
Femeile își scoteau ovarele la poarta - valize deschise-
Ploua-n ele ca-n scocuri>>>>>maimuță, du-te de te usucă
Cu foenul unei guri de grotă!

Mai are mult natura până la realismul
De a ploua cu oameni pe oameni,
Podul firii noastre nu stă pe bile, ci pe-un măr…
Ploua și noroiul se despărțea de noroi.
Mâinile, picioarele, ochii, nasul au început să se retragă în trup,
Liniștea a început să fie indescifrabilă ca o semnătură.

S-a ajuns cerșetorul. Șapca din fața lui întinsă e ovarul unei posibile fericiri,
Se va naște ceva peste un timp, toți aruncă monede, dar mai mult poze, scrisori,
Orice e rotund poate fi ovarul a ceva frumos, ne poate naște să rămânem
Cu gurile rumene de perfecțiune,
Perfecțiunea până la care între cer și pământ nu e loc decât de un timbru.


Studiu transcendental IV

Spune Darwin ! și numaidecât pe tine
Acest cuvânt va fi piele,
Acest cuvânt va fi prima spălare pe ochi.

Spune Darwin! Și-ai s-auzi foile bibliei
Retrăgându-se în lemnul copacului din care provin,
Copacul retrăgându-se-n pământ,
Pământul, sub un pas în fugă.


Studiu transcendental V

Ce naiba nu înțelegem?
Porii pielii noastre sunt puncte,
Puncte de-ncheiere, un depozit
De puncte de-ncheiere, de puncte de final.
Cineva insistă să termine ceva,
Parcă s-a răzbunat punând multe puncte.

De sus ne vedem un punct.
Între puncte e emoție lichidă,
Punctele asudă și se fac dreaptă
- dungă de orizont –


Studiu transcendental VI

Să ai un ceas tatuat pe mână,
Minutarele să arate 23: 55.
Cu anii, pielea se usucă, se zbârcește,
Se întinde și minutarul e dus
De la sine să arate ora 12.
N-a sunat ceasul!
A sunat carnea! Noapte bună!


Studiu transcendental VII

Și, brusc, firul de păianjen face fotosinteză,
Realitatea crede că spaima l-a albit.


Studiu transcendental VIII

ÃŽmi surzesc urechile
De ruperea apelor.
Timpane pocnesc odată cu nașteri.
Ne retragem cu toții în ou,

Marș înainte, marș înapou!


Studiu transcendental IX (Divizarea celulei)

Ca și cum, când te-ai juca de-a Dumnezeu,
Dumnezeu s-ar juca de-a noi doi, ca de-a unul.

Astfel ți-ai da seama ce profană
E divizarea celulei și ce înjurătură
E să ne naștem
Pe lângă mângâierea de-a nu fi.


Studiu transcendental X

Vai de noi, mirosim a ducă,
Totul se desparte de tot,
Hăul de hău,
Hăt-ul de hăt.

Prin lacrima noastră
Tăiată în două
Trece un orb c-un baston,
La fel și prin rouă.

Și-n roua ajunsă
În burta calului ce-a păscut
Se-aude roua supurând tăiată-n două,
Chiar și-n salamul
Ce din acel cal a fost făcut.

Totul se desparte,
Ca de un cuib al său
Și ne despărțim
Ca divizarea celulei-ou

Sub microscop de lumi
Ce or să caște
Dar,din despărțirea noastră,
Oare cine se naște?


Studiu transcendental XI

Ar trebui, prea poate, pe ovarele
Din care descindem, cineva
-cine vrea să prescurteze-
să pună o pereche de ochelari
ca pe niște ochi oarecare.

Să vadă ele moartea mai clar
Și să renunțe, să se dea bătute.
Asta ne-ar prescurta chiar cât
Să nu se spună că n-am trecut prin viață


Studiu transcendental XII

Doamne,de ce-mi dai
Singurătatea?Ca pe-o plată a ce?

Până și râma, Doamne, până și râma
Se taie în două de singurătate –
Și are pereche.

Eu dacă mă tai în două nu mai
Sunt nici măcar eu;
Dacă mă tai în două, mor
Oare chiar să fie moartea perechea mea?
Oare chiar să fie râma stăpâna mea
Și subalterna ta?


Studiu transcendental XIII

Mă gândesc la tristețea păduchilor
Care stau în perucile unui teatru.
Nu au nici măcar privilegiul de a sta
Într-un păr natural. Sunt triști pentru că sunt trădați.

Ei văd starea în părul cuiva ca pe-o căsătorie,
Iar actorii îi schimbă odată cu rolul.
Sunt aruncați prin recuzită și tristețea lor
Roade hainele, nu moliile.

Acești păduchi au o tristețe mai adâncă
Decât minereul. Se închid în ei și se pișcă pe sine.
Stau prinși de la o vreme în însuși părul lor
Care are o rădăcină și mai adâncă-
La fel de adâncă precum locul unde
Ne pot duce femeile în extaz.

Mă gândesc la ei, la noi, care stăm
În părul aerului, cădem pe spate și așa rămânem.


Studiu transcendental XIV

Am început să mă spăl
Insistent cu săpun.
Mă frecam cu săpun necontenit.
L-am terminat, am luat altul,
L-am terminat și pe acela.
Altul la rând, altul la rând
Ca bărbații la ușă la târfe.
Mă spălam cu toate săpunurile
Din lume, cu aproape toate.

Aproape dispărusem de cât mă spălasem,
Era să mă curăț de tot, când,
Un strigăt: Evrika!
În sfârșit, frecând săpunul de mine,
M-a zgâriat un vârf de cui
Care ieșea din el.
Ah! Mi-a dat sângele!
Sângele meu se unise cu amintirea
Sângelui lui, care încă se mai vedea întărit.

ÃŽntre noi, numai oameni murdari!
Apoi, după sânge, din rana de cui
A-nceput să curgă lumină;
O lumină murdară de-o și mai lumină.


Studiu transcendental XV

De-atâta vreme
E Dumnezeu plecat
Că a crescut barbă
Din punctele de zaruri.
…
Și frunzelor plutind pe ape
Le cresc degete opozabile
Pe pețioluri…și acum.


Studiu transcendental XVI

Am găsit șlapi
În nisipul din clepsidră,
Probabil se merge la plajă
Și-n el. Cineva se bronzează
La lumina timpului,
Pe malul dintre el și el.


Studiu transcendental XVII (Ecce tempus)

Văd în clepsidră nisipul șifonat.
Probabil, pe el ieri au stat doi iubiți,
Văd urmele de haine pe care au stat
Și-aud, de duc urechea la timp,
Cum inul acestora continuă să crească,
Văd urmele de degete interpuse
Și-aud pe ele mângâierea năpârlind
Ca o piele, solz spre solz fiind o mână-ntinsă,
Să ceară pomană să năpârlească primul.

Văd, chiar văd în clepsidră nisipul șifonat
De dunga șederii a doi iubiți,
Atât de doi, că au lăsat o singură urmă,
Un fel de pas al lui Dumnezeu pe pământ.
Le mai aud mângâierile-n clepsidră câteodată
Și încordarea mușchilor când se îmbrățișează.
Ei stau pe plajă, aerul e la reflux,
Dar cum se face că, totuși, când clepsidra se sparge
Marea dă pe mine, ca un ghioc?


Studiu transcendental XVIII

Bătrâni, tineri, copii,
Să coasem de secunde bumeranguri,
Așa anii s-or întoarce la noi.

Așa, viețile noastre vor fi ce-au fost,
Să ne grăbim cu toții, să ne grăbim,
Mijește deja barba pietrelor cu care s-a dat.


Studiu transcendental XIX

A dormi sub lacustre
E ca si cand ai dormi sub lamelele
Unui microscop.
Ambele spatii atât de goale sunt
Încât echilibrul se simte
Cu burta la gură.

Fiecare por al materiei
Are o pieliță albă,
Cum are oul sub coajă,
Apa ei e a botezului tău.

ÃŽn ea sunt icre
Ale înjosirii la care
Poate ajunge un om.


Studiu transcendental XX

Lui Iisus, când urla pe cruce,
Mai tare decât urletul său
Se-auzeau în cariile dinților
Săi oxidându-se resturi de măr.

Mușcase dintr-un fruct oprit!


Studiu transcendental XXI

Am auzit delfini
În laptele de mamă,
Cum căutau să
Eșueze pe un mal.

Și malul laptelui ei
Nu era decât moartea mea.
La moartea mea
Delfini vor eșua.

Ancore ale credinței
Aruncate la mal, că nu mai poate,
M-am circumscris durerii,
Ea e cel mai cerc dintre toate.


Studiu transcendental XXII

Dacă avem șapte piei pe noi,
Numărate începând din afară,
La a șaptea în noi e odihnă:

Vidul se odihnește din încrâncenare.


Studiu transcendental XXIII

Aș vrea uneori să scriu prefața
Unei cărți de telefon plină de numere
La care nu răspunde niciodată nimeni.

Receptoare care s-au altoit pe furca telefoanelor
Și care zac punându-și pe pereți
Laringe și urechi cu nimburi.
Aș vrea să scriu prefața, capodopera mea.


Studiu transcendental XXIV

Lui nu i-au bătut nimic în mâini,
Ci pietrele cu care voi ați dat
În noi ne-au făcut nouă cucuie
Care singure au intrat în palmele lui,

Împinse de ura cu care loveați,
De inerție și de fizica întrebării,
ÃŽmpinse de moravurile apei de a curge
Și de a i se părea că e normal să curgă.

Darie Ducan © Copyright