Cald cerul ce-l închid încă o clipă
sub pleoape…
Mă plec,
sînt trestie
doar trestie
sub viforul de șoapte moarte.
Un voal din pânză de lacrimi
port sub mască.
Nu pot să cer
căderii spre alb
să se oprească.
Mă-ntreb:
ce am avut? și… ce-am pierdut?
Parcă… o… sabie,
O sabie de lut.

Ființă, nu mă ispiti!
O respirație va fi odată
Ultima,
Și-atunci…,
atunci…
voi ști.