E frig in Iasi, dar totusi bate soarele!
Iar strazile boeme imi incanta picioarele.
Hm...ciudat destin al unui oras istovit de-acum...
Un amalgam de nou si vechi, invaluit in fum.

In parc, pictori au expozitii cu picturi calde in aerul rece,
Privesc catre cladirea teatrului in renovare si un fior ma trece.
Batranii pe banci, zambesc in amintirea vremurilor de demult,
Si insusi parcul adormit a capatat un aer cult.

Dar oamenii sunt totusi prea grabiti!
Da, oameni! Ca turbati fugiti!
Transforma orasul intr-un mall modernist,
Si uita ceva ce acum mai e doar un vis.

Au mai ramas ca marturie doar cladirile obosite,
Ale caror pereti mai au doar amintiri pierdute.
Si ele spun povesti pentru cei care vor s-asculte,
Despre oameni ce-au fost, si intamplari petrecute.

Pe Lapusneanu-a mai ramas un miros de trecut,
Ingusta strada s-a pastrat exact cum s-a vrut!
Pe-un pick-up antic, sen-varte-un disc zgariat,
Si-n cafeneaua literara, citeste-un copil de lume uitat.

Doi batranei merg brat la brat, ingandurati,
Isi amintesc cum se jucau cand erau copii, afara pe tarnat.
La colt, un alt batran vinde-o galeata cu flori,
Bunicu-i ia bunicii o floare, si impreuna se-avanta spre nori.

Artisti ambulanti isi joaca piesa in strada.
In ochi ei au lumina sperantei ca lumea o sa-i vada.
Sunt fericiti, asa cum prea putini mai stim sa fim,
Pentru ca noi, nu mai avem timp sa zambim.

In Rapa Galbena, rasuna-un telefon,
Ce tulbura sunetul trecutului, silentios ca un zvon.
Dar zidul cel vechi, il inghite si il ucide,
Lasand doar trecutul sa inceapa sa cante!

Si scarile ma conduc catre o lume prabusita
In care in sfarsit striga inima-mi nerostita!
Sentimentele se avanta grabite catre exterior,
Si lovindu-se de-aceasta realitate, nu mai mor.

In balconul de sus privesc lumea de jos.
Incerc sa-mi amintesc lucruri care n-au fost!
Cu totii-s mici si se transforma-n altii,
Iar eu care eram mica, acu-s mai mare ca ei, inaltii!

Acolo, sus, nici nu mai simt cum abte vantul,
Acolo, sus, plutesc in infinit cu gandul!
Acolo, sus, e o alta lume,
Acolo, sus, nici eu, nici nimeni nu mai are nume.

Aici, din nou jos, mi-am amintit cum ma cheama.
Aici, din nou jos, ma simt imbratisata air de teama.
Aici, din nou jos, nu vreau sa privesc spre viitor.
Aici, din nou jos, iar ma inchid in interior.