Mângâierea ta,
Ca a zefirului de primăvară,
Mi-a răscolit simțurile
Și mi le-a lăsat strigând.
Încă mai simt,
Buzele tale,
Înfiorându-mi trupul flămând,
De atingerea trupului tău.
Mă răzvrătesc,
Împotriva cetății mele,
Ce-și prăbuși zidurile,
La un simplu cuvânt,
Al tău.
Primul sau ultimul,
Sau undeva între ele,
Le-ai zornăit,
Cu glas cristalin,
Ca pe o legătură de chei.
Tainița inimii mele
A clipit orbită,
De lumina ochilor tăi.
M-am înclinat vrăjit,
Sărutând legăturile,
Ce mă făceau sclav,
Al dorințelor tale.
Ai zâmbit victorios,
Mi-ai luat inima,
Și ai plecat,
Lăsându-mă înlănțuit...