Cu aripi de lumină și dâre de tristeți,
te strig a mia oară să vii să-mi dai povețe!
Cu suflet de copil și lacrimi de icoană,
te chem să fi cu mine,doar să te simt în preajmă...
Și cât aș vrea acum să dau timpu'-napoi...
Să am cui spune tată,să fim iar amândoi...
Să-mi dai putere atunci când simt că mă sfârșesc,
și să mă iei de mâna când calea n-o găsesc!
Anii au trecut dar încă mă mai doare...absența ta!
E vie încă-n mine și-așa sfâșietoare...
Să las trecutu'-n urmă nu vreau și nici nu pot,
că asta-ar însemna din suflet să te scot!
Și îmi aduc aminte cât mă simțeam de mare,
când te țineam de mâna... prin parc ori la serbare.
Ști, chipul tău și astăzi în mine mai răsuflă..
Și îmi alergi prin vise,hoinar ca o nălucă.
Eram atât de mică atunci când te-am pierdut..
Și mică mă simt încă pentru că atunci n-am știut,
să îți arăt măi tată cât de mult te iubeam!
Acum aș vrea să strig...dar eu nu te mai am.
Cuvintele-s sărace să spună tot ce simt;
dar tu-mi ști sufletul și ști că eu nu mint!
Iar dacă mă auzi de-acolo d'-unde ești,
să ști:te port în suflet,prin mine tu trăiești!!!