Merg înainte doar cu spatele
să văd orb cum curge râul
în mare ca și cum curge
sufletul meu în abisul tău

femeie.

Mă vindec în beția de stele
ce licăresc pe pleopi
somnoroase dând viață
visului în realitate.
Nu cunoaștem frica de vremuri

noi

nu, termen uitat, avem Ak47
pe umeri înaintăm spre
nemurire, ieri strângeam
flori, mâine din dinți

Cartușe

împinse spre roboți însuflețite
de cipuri, roșul, culoarea preferată
abia aștept să-mi văd casa părintească
sub 7 metri buncărul copilăriei
petrecute cu Nichita.