mai ales în satul de câmpie
se întâmplă să-ți uiți sufletul
în dimineți cețoase culegând ciuperci
până te pomenești crescând și părinții nașii finii
te privesc de jos în sus
și nevoit te lași convins de minunea asta
(nevrută)
cumva ai rămas cu vreo trei copii
și cu Dumnezeu culegând ciuperci
în toamnele cețoase
sau ștergându-ți fruntea de lumină
după ce din ciutura fântânii de răspântie
ai fi vrut și timpul să îl bei
are un fel ciudat de a fi și viața
că îți dă peste mână când ai prins peștele de coadă
când ai luat abia o mușcătură din felia de tort
(poate că restul e rezervat pentru altă... dată)
dar cum să-ți poți lua totuși gândul
de la gustul acelei prime felii de lumină
făcută din frânturi
cu bunii mei aproape tineri
cu anotimpuri desprinse de la rozariul sfinților
cu nașterea Domnului în casă în cer în biserici
în cuvintele gerului și-n chiotul verișorilor
înfofoliți în zăpadă
cu Paștele presărat în lumânări aprinse
și șervete albe puse lângă morminte
cu vinul stropit pe pământ și atâta bucurie
că zece ierni puteam îmbrăca în ea toți copacii goi
de pe uliță
și pe felia asta de lumină se topeau ca untul pe pâinea proaspătă
verile de foc în care ne udam cu găleata
și-nchipuiam basme din basme până la miezul nopții
când ne uitam la puii de curcă și la toate orătaniile cum cresc
(nu pot uita ziua aia a tăierii unei păsări
când sora mea și-a făcut cruce de milă și de mulțumire
că nu ne-a făcut Dumnezeu pui de găină)
așa raiul meu a început la naștere
și s-a îngrămădit în miile de priviri
din zi și din noapte din somn și din veghe
din nori și din meri și ale pisoilor dolofani
și ale greierilor și ale prietenilor și-ale icoanelor
și-ale ușilor casei
pe care le port cu mine și îmi respiră prin piele
prin fluturi prin fiecare sărut în care sărut
zorile
umbrele
lacrimile.