agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-08 | [This text should be read in romana] | Submited by Murza Narcis Ioel
Pe-un pătul de fân și floare,
tare greu s-a născut Copilul Soare, tare greu. Dar în casa ta, vecine, n-ai o mână de sulfine, să se nască și la tine Dumnezeu? Ia auzi ce vânt subțire, subțirel bate rău printre cămile, subțirel... Iar tu, om cu minte-naltă, stai cu inimă de piatră. N-ai tu oare-un colț de vatră pentru El? Plânge Pruncul ca o mierlă, plâns nespus, că în iesle nimeni pernă nu i-a pus. Iar tu-n casa ta frumoasă te-ai culcat și nici nu-ți pasă. Nu vrei tu să-L iei în casă pe Isus? Sus în Cer cu dor de frate, sus în Cer, El ți-a pregătit palate, sus în Cer. Iar tu, inimă amară, cum de-L poți lăsa afară, ca de dor și frig să moară, pui stingher? Peste valea cea de plângeri, auzi tu? Auzi corul cel de îngeri, auzi tu? Omule cu ușă strâmtă, oare nu te înspăimântă că tot Cerul stă și cântă și tu nu? Iată, vin păstorii-n grabă pe pământ, și de Prunc pe toți ne-ntreabă pe pământ. Hai vecine la ferestre, haide să le dai de veste că-i aici la tine-n iesle Pruncul Sfânt!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy