Într-o lume de-mparați,
A miilor de-argați
Traia Irodul cel tiran,
Citit parca dintr-un coran...
În cetați de rangul noroios,
Domnea acel om serios,
Cu barba alba și-ncrețita,
Prin multe trecute,nebarberita...
Om dârz cu steaua lucitoare.
Și ochi negri parca arși în soare.
Numele lui e Mihai,
Cu sângele de crai,
Om cuceritor,
Precum nemuritor!

* *

Domnului ce sclavi i-au fost,
Aice' pe pamântul nost',
În veci domnira demoni falși,
Mandrii cete de arcași...

* *

Venii ziua de razboi,in frunte-a marii oaste,
Dar Mihai brav, ostaÈ™ in frunte,
Cu sol de pace vine...
Dar sângele cei fierbe-n mâne
Cu glas domol,încetu-i zice:
-Sigismund ia-ti calul alb,si dute de anunta-n zare,
ca Mihai cel brav român vrea ca inchinare.
-Servitor eu nu voi fi,în veci pamânt domnesc,
nici slava ,,ligii sfinte,, n-am sa batjocoresc.
-Masa care-i pregatita spre pofta cea dintâi,
servita d-un Viteaz erou, aș spune sa ramâi...
-Báthory tu om cu, carte, alaturi de Aron,
eu vreau pace nu razboi,sa fiu cu plecaciune,sa fiu un mândru don.
Lasați pofta de-mplinit,și ma cuvânta iara,
caci nu cinstesc o mareție, a turcilor amara,
dar vreau o pace,pâna când, în vine-mi curge sânge,
apoi rascoala iara...
-Mihail,te vad viteaz,caci îti conduci poporul,
si nu abate norul,
sa-ți sfintece avutul...
-Daca este cu iertare,eu vreau sa ma retrag,
dar voi merge pâna-n Viena,
sa cer solu-mi drag.


* *


Te îmbeti din fericirea,unui vis mareț de vara,
sufletul ț-ie piatra-amara,dar mândru sol el vrea sa ceara...


* *


Ajungând pe mari meleaguri,intra-le lumii veci pamânt,
Intra-n casa de-ofițer,a lui Szekely om,spunându-i un cuvânt:
-Ofițer marit al pacii,vreau a ma-nchina trudiei,
dar nu vreau razboi cuprins,și nici a ta mila
-Mihail,viteaz de domn,asta nu e de mirare,
dar de pot face acestea,ți le-aș da ca închinare.
Slaba mi-e puterea mie,chiar de voi si eu o pace,
dar nu de mine depinde,caci și eu stau ca pe ace,
si cer ție iertare,slava închinare...

* *


Suparat Mihai, el pleaca
Și cauta refugiu,
Plictisit si plin de ura,
Obosit de a sa truda,de fața sa a simplei dura...

* *


Din trecutul de mărire,să lăsați măcar strămoșii ,în a lumii colb de cronici,
Ca să verse lacrimi mari,peste-a lor măreț trecut,si voi măreți ironici,
Să vină iar Mihai,cu-al lui paloș brav,cea spintecat miseii,
Ca punând mâna pe ei,
Să îi bage în large temniți,cu de-a lungul să-i aduni,
Ca să arda-lor smintenie,ca o casa de nebuni.