Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „dacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „nu”
Hai să conjugăm ninsoarea și uitarea eu și tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „însă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „hai”
Vai, vom face repetiții pentru iad și pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi răsă, vei fi plănsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „pleacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul”taci”
Prin albastrele troiene să fim liberi și săraci,
Să uităm ce-nseamnă „totuși”, să uităm ce-nseamnă „dacă”.

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veverițe fără nume ne predea curate legi,
Cănd se va răsti furtuna vorba mea s-o înțelegi
Cănd vor susura izvoare află c-a murit mînia.

Și de unde pănă unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămînem ai naturii, botezați în necuprins,
La sfărșitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăși dor de vară și de toamnă.

Vai, sunt răuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tărziu și munții să învețe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte și să învățăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorități pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă „lume”, și „avere”, și „putere”
Să uităm cuvăntul „dacă”, să uităm cuvăntul „da”,
Și-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de șa
Să trăim tăcînd iubirea, fiindcă totul e tăcere.

(Manifest pentru mileniul trei, Editura Eminescu, București