nu poți să ghicești ce s-a strigat în urmă
după cîteva zbateri
sau cît din tine a rămas
după acele cărămizi intermitente
dar peste care nu poți păși decît după o prăbușire

nimeni nu te-ar fi lăsat să pleci
dacă nu ai fi deschis ușa cu mîna ta

o secundă prea strîmtă
ca să-ți expiri tot aerul din plămîni
înainte să arzi

setea de viață ce te apucă la trezire
cînd realizezi că în urmă a fost
un simplu coșmar
în care ți-ai trăit sfîrșitul