piele arsă de vânt
ochi ațintiți spre mormânt
șiroaie de sânge
fantasme sub frunze

fâșii de amintiri răstignite-n fiecare ochi
se prind de fire ascuțite de iarbă
de bănci scorojite
de umbrele ce alergau haotic
spre fiecare picătură
de soare

***

îngerii – șapte –
ridicau piramida-n pupilă

arhanghelul meta
trona
pe centrul pământului
anii

***

rana mi s-a deschis către noapte
precum o scoică inundată de alge și lacrimi
de timp

prin impulsuri –
iarba arde mocnit

pictori cu bărbi infinite
havană prinsă-ntre dinți
de zâmbetul perfid

surprind zborul de pe biserică
a îngerului-om

instantaneu scrijelit cu o pană