Insuficient harul metaforei!
Lasă-mă să-mi găsesc cuvintele în lumină,
nu să vorbesc în somn,
ca pietrele râului ținându-și respirația
ori ca pielea arborelui,
purtând fără voie
inima altui îndrăgostit!

*

dincolo de mlaștina sângelui
până la oase,
nedumerit de moarte
râsul unui copil

*

ca umbletul orbului
sau de neoprit țipătul păsării,
șotron uitat în ploi;
tu,
cel care
nu ești.