Simt cum cresc flori moarte în părul meu
Mirosul lor îmi amintește de trupurile înecaților pierdute în largul mărilor sudului
Oasele lor se contopesc cu nisipul adâncurilor
Ideograme stranii încrustate în trupul tainic vălurit de ape al pământului

Ma întind în iarba ce-mi coase coapsele de solul fertil
Undeva atârnat de un nor pufos un spânzurat îmi face cu ochiul
Asemenea unui balon plutește prin ceruri deasupra țesăturii umanității
“Am avut o singură dorință: să ridic cel mai înalt zmeu”

M-au uitat în pădurea primordială
Rătăcesc prin verdele crud în căutarea momentului creației
Lupi negri îmi simt mirosul grăbindu-mi sfârșitul rememorării alfabetului vegetal
Poate că sângele meu va invoca toamna într-o explozie de roșu… aprins