Involburata, albatruie, nauca,
plina de ea insasi, straina, inchisa,
spiralizandu-se intre ceruri,
ca o fantana fiind,
cu ninsoare pe ghizduri,
suficienta si insuficienta siesi,
rostogolindu-se cald in suflare,
pui singur si plin de ascunsa traire,
fara un cuib, secatuind zarile,
chinuita de propria-i mirare,
nenumindu-se altfel decat e numita,
fara soarta, fara anotimp,
ratacita precum o samanta sub pas,
curgand spre altceva,
o data cu vremea,
nenascuta, bantuind intr-un vis,
prea alba pe frunte,
prea plina de patimi ciudate,
vorbita soptit de primul cuvant,
vie, tulburatoare, pastratoare de urme,
inger izbucnit din foamea dorului,
EA.