Luminile din cosmos în haos presărate,
Fierbând în întuneric, se scaldă-n infinit;
Mileniu-i doar o vorbă, un sunet de rostit,
Căci mort demult e timpul, ucis de-eternitate.

Ne-apasă precum tone de plumb și de granit
Focare de-ntrebări în veci nedescifrate,
Concretizând nimicu-n solide stări ciudate
Ce plânge-n ochi de stele și-n zerori convertit.

Clepsidrele din unde se-ntorc în cicluri vaste
Și dezrobesc lactee neînjugate-n timp
Sau chiar împing în lături barierele nefaste

Cerându-ne să-ncepem mărețul anotimp
Când amândoi țâșni-vom spre lumile fantaste
Unde rămânem veșnici ca veșnicul Olimp.