Ceva nou
îmi apare, ca și cum
o mașină fără sunet
gonește aiurea printre bălți.
Ceva nou,
ca o adiere grotescă
de pace, suflând a aer de Copou,
care aș fi eu
dacă nu m-aș fi născut.

Mă miră
că sunt în fața unei tremurătoare vieți adumbrite,
de povești false,
de povești isterice,
de povești ascunse privirii transcendentale.
Mă inspiră o adiere prea tristă,
o imagine a unui vis pe care l-am avut în Copou:
se făcea că era cald, că stăteam pe bancă
Și că citeam.
Citeam, într-o căldură patetică,
dar dormeam pe bancă.
Și m-am trezit.
Și era real,
real precum ceva ca o mașină,
ca un Copou.