Copilul iubirii
cu basmaua albastră,
flămând și însetat,
că nu l-au pus la masă,
ci l-au uitat,
venea mâncând pământul...
Și mai avea în tolbă o săgeată
fără pereche,
pentru cine-i va ieși în cale.
Eu tocmai mă grăbeam la deal,
iar el la vale.
Scoțând un chiot înnebunit de ciudă
își potrivi în arc săgeata cu venine.
Dar vai! Amor venea spre mine...