își terminase rondul de noapte. somnul o
aștepta în patul răvășit. uitase de clientul
perpetuu, cel zidit pe dinăuntru. mai ales
de când aceluia îi revenise memoria. visa
la o ușă din lemnul cel mai fin, la o ferea-
stră prin care să-și arunce singurul zâmbet
rămas inocent.

acum se sprijină de un felinar. lumina îi
pătrunde în creier ca o gheară.