plouă-n pipa mea de aur
cu vise de minotaur

o fărâmă de fericire
în balanță cu
jumătate de Infinit

o rană adâncă
fără cusur
topind visele

ploaia se joacă
în seara mea tristă

în ea-și au rădăcini
toate abisele

luntrașul împinge greul
de verticalul încins

punctul nevralgic
picură-n cercuri de apă
roșu de agapă

ploaia se oprise-n fereastră
tu te jucai în oglindă
fumul din pipa mea
luase locul norilor
sub tâmpla albită
norii se ascundeau
într-un ungher
în care
pe linia de fracție
ploua o abstracție

omul meu
și-a luat sub braț
țărmul sălbatec
și-un zmeu
luna
chiar trecea cărarea
s-a atins de Infinit
în adâncuri
peste visul
nesfârșit


pe gândul serii
stau paseri de noapte
fluturi, lilieci și șoapte




Constanța, 7 martie, 2009