unde-i poetul ăla care a tras luna pe nas
și și-a injectat toți norii-n vene,
să-mi spună cineva unde este, am o vorbă cu el,
l-aș ruga să-mi bea și mie vena asta bolnavă,
prin care curge un sânge infectat de subsol...
tot văd pe site-uri poeți care se lipsesc
de propriile vene și le împart spiritelor sărace;
când orgasmul este mimat, copilul din pântec,
de supărare și de tăcere, devine mutant...
fraților, nebunia mea este un samurai
care vă taie capetele din prima când încercați
să mimați poezia,
ce atâtea vene spânzurate, brațul poeziei este alb
ca al mamei sau ca al iubitei,
bolnavilor de cicatrici trucate;
hei, unde-i poetul ăla, am o vorbă cu el...