sărutul abisului îl simt și acum
și buzele-mi sunt crăpate
de arșița dorurilor uitate...
de-atâta vreme mă zvârcolesc buimacă
și-mi caut identitatea.....
defapt mi-am uitat-o într-un colț de vreme,
pe la niște amintiri sărăcite de durere....
îmi place griul amestecat cu soare
și-mi place griul uitat de ninsoare....
îmi place să plâng cu stropi de ploaie
și-mi place sărutul abisului
pe buzele crăpate și arse de chemare....
chemarea uitării cântată de abis
și suptă de buze fierbinți de dorinți...
dorinți uitate și îngropate
în marea durerii și-n cea a visarii...
abisul e cheia arșițelor uitate,
a dorurilor de mult îngropate...
abisul e mitul vieții noastre
a ceea ce suntem înainte de a fi.....
a ceea ce vrem și nu putem deveni....