la început a fost strada pietruită
pe care veneam dinspre capătul tramvaiului
pomii crescuseră atât de mult încât
își uneau crengile pe deasupra noastră
johnny spunea că e un fel de paradis
tunelul acela verde crud
cu flori albe și roz

primăvara uscase trotuarele
rămăseseră doar mici bălți jegoase
care mai aduceau aminte de iarnă
și de movilele murdare de zăpadă
oamenii ne priveau pe după garduri
cu acei ochi care-ți spun că ești un necunoscut
blocul nostru ajunsese abia la etajul doi, johnny
iar noi mergeam la muncă patriotică
căram saci cu humă și puneam chit la geamuri
muncitorii ne dădeau pe șest câte un gât de votcă
seara ne spălam cu ei la robinetul de lângă șanț
și ne stropeam ca doi tâmpiți

am crezut întotdeauna, johnny
că strada aia a fost salvarea noastră
ne împrieteniserăm cu câinii și cu puradeii
care stăteau în fața porților
și cărora le dădeam eugenii
se uitau la noi cu uimire
și cu acei ochi care spuneau deja
că nu mai eram niște străini

mai târziu a venit mutarea
și prietenia noastră la cataramă, johnny
cartierul ne-a legat pe viață
străzile lui, oamenii lui
până și blocurile construite
pe vechea noastră stradă, johnny

vechea noastră stradă
paradisul prin care te plimbi tu acum, johnny