Surd varul ne acoperă din nou fețele,
Focul se zbate ca o pasăre sub noi.

Focul se zbate în temnița timpului,
la soarele miezului de noapte se umflă sămânța neagră.

Se fură chiar din el însuși focul ireductibil
pentru ca dragostea să se sfâșie.

Arzi, soare al miezului de noapte, arzi în continuu
iată-l țâșnind, singur și rănit, Prometeu.

Vultur sinistru, pământ hămesit,
focul îl înghite, și se prăbușește-n hău, torță de flăcări.

Și cântecul se topește, asemenea aurului fals.
Într-o viață de om, cât de lung este drumul.

Se fură chiar din el însuși focul ireductibil
pentru ca dragostea să se sfâșie

Dar liniștea, o liniște peste tinerii brazi
Foc și munți. Foc prin munți.