Parcă de când m-am născut
Te afli lângă mine,
Îmi dai vise cu-mprumut,
Mă lași să cred în tine.

Și încă ești și tot vei fi
O mare parte-a firii mele
Ești ceea ce speranță-mi dă
În nopțile triste și grele.

Ești ceea ce mă duce-n zbor
Spre lava cerului aprins
Într-un vulcan din ceruri scos
Când speranța mea s-a stins.

Pe scurt, ești totul pentru mine,
Ești vis de marmura topită,
Când visele-mi zboară spre tine
Tu exiști, ea nu există

Tu ești sufletul ce-mi plânge
Caci ea, speranța, nu mai e,
Iar tu ești trist că nu există
O pereche pentru tine.

Acum sufletul îmi plânge
De dorul speranței mele
Căci visele sunt multe, multe,
Dar nu-i ea ca să mai spere.