CEEA CE NU ȘTIAI...

Îți spuneam odată că sînt piatră
ceea ce nu știai...
era că fiecare piatră a trăit somnul pietrei
și a văzut cum văd și eu
prin somnul pămîntului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului.
Numai nesfîrșitul dans al luminii
n-am reușit să-l văd pentru că lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Și-atunci...m-am întors
în somnul pietrei și-n mine,
în uitare și-n aduceri-aminte,
ascunzîndu-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!


POATE ERA VORBA DESPRE MINE

M-a surprins șopta venită de nicăieri
ce-mi spunea ceva de dispariția ta.
Mă trimitea undeva...departe...
spre culegătorii de lavă
să caut, să găsesc
o constelație suspendată,
undeva,
între cerul plin de stele
și imaginea lor tremurătoare
reflectată în oglinda
unei mări???...
Dar, care mare?
Ce bucată de cer?...
N-am mai putut desluși.
Sau... poate... nici nu mi-a spus!


TÃŽRZIU MI-AM AMINTIT

Am plecat lăsîndu-ți
pe pragul toamnei-de-primăvară
un timp de uitare,
de regăsire și iertare,
și un timp de iubire.
Tîrziu...
mi-am amintit:
un timp pentru mine
uitasem să-ți las!

Copyright:Viorela Codreanu Tiron