Merg plicurile pe străzi
Fug plicurile pe șenile
Zbor plicurile prin aer
Dispar plicurile prin zare...
Nu știu distanță ele și nici hotare
Și nu se tem ele de geruri și de ploae
Se strang in gigantice grămezi și în șiroae
Plâng plicurile...
Păstrându-și necitita foaie...
Din zborul lor cuminte și albastru am prins
Un plic ca lumina
Unui astru
Și cu mâna tremurândă am deschis
Pătratul înnegrit de
Vreme...
În el zăcea încolătăcit
Un verme
Și un colțișor de hârtie
care păstra
Un cuvânt ce avea și nume
Acum el des se pomenește-n Lume...
Noi toți îl așteptăm să vină
Și cei mai simpli
Și cei cu Numele
Renume
Îl așteptau Mii de
Generații
Dar el mândru și solitar
Mereu plutește în aer
Suspendat
De-o
Ață!!!
Și nu vreau să fiu și eu Paiață
Vă zic și cum îl cheamă
E
Speranță!!!