până la urmă mi-am cumpărat
și eu un televizor color
și noaptea trecută am dat peste
filmul ăsta:
în Paris e un individ care
n-are nici un ban
dar poartă un costum de fițe
și-un nod perfect la cravată
nu e nici îngrijorat nici beat
în schimb
tipul stă toată ziua într-o cafenea
și toate femeile frumoase sânt
îndrăgostite de el și
cumva reușește să-și plătească
la timp chiria și
tot urcă și coboară niște scări și
cămășile strălucesc pe el și
le spune fetelor
că ele nu știu să scrie poezie
că el știe dar
nu simte
deocamdată
nevoia
pentru că el acum caută
de fapt Adevărul.
tunsoarea lui e și ea perfectă
nu e niciodată mahmur
n-are nici un tic
nu i se zbate nici o pleoapă
iar dinții
veșnic alb perfecți.

știam ce urmează:
tipul avea să rămână cu poezia
femeia și
Adevărul.
așa că am închis televizorul
gândindu-mă, așa-ți trebuie,
în pizda mă-tii, cretinule,
le meriți pe toate
trei.


* din volumul "dragostea e un câine venit din iad";
Editura Polirom 2007; traducere de Dan Sociu