mi se strecoară pe străzi caii și sar printre
picioarele serilor zoomorfe când mai e timp pentru o piele
întinsă violent până va crăpa
globul uriaș din apropierea atingerii
și fug aceste particule prin furie
învelișuri amenințătoare scapără în apusul căzut
nu mai am o seară de articulat între teatru și ultima clădire
până la picajul în mare

banal apusul acesta mână caii către mare
călcat în osul galben corpul meu cântă până la șa
apoi se încolăcește în jurul burților în care rabdă închisul
în forme difuze de a încheia furia
care miroase apa rece și aleargă catre stânca inversă
prin alge retezate de copita fără cal

acest călcat e mai candid decât întinderea marină
regula celor două mușcături din orizont aduce
sâgele pe bărbie
apoi mai mușc cu un cal chiar din cer astfel
pe nisip o iubită își șterge insistent
frica de a urca pe stânci ca pe bărbații tari
care nu înnoptează la marginea mărilor
temătoare

caii sunt doar femei care aleargă
să se înece în mare