Degeaba încerci să fugi de emoție precis ți-ai pierde cămașa
pe cîmp e alb de cruci parcă a nins dar
nimeni nu mai știe cînd, cu flori în mîini alergi
prin tot orașul și ochii mici fosforescenți
ai cîinilor se deschid în urma ta. s-au adunat mulți
lîngă zid taraful hîrîie ca un plămîn bolnav
într-un spațiu închis copilul
și două bețe înfipte-n pămînt
natură moartă și totuși fericită această întoarcere a ta
în locul unde nu poți trăi decît dînd vina pe zei
tot mai întuneric ca și cînd ai construi un turn fără ferestre
împrejurul tău. pentru tine imaginația
e peretele pe care desenezi întruna
și formele trec una într-alta pînă dispar
pui un lemn pe foc și aștepți firișoare de vînt
unghii mari dezbracă pielea șarpelui în așternut
o pasăre imobilă atîrnă de tavan
se face frig tîrziu vine ea și
plîngeți amîndoi peste vioara spartă a nunții