Eu am orbit, tu nu mai ai cuvinte
De-atâta dor tăcut cu drag, în doi.
Găsi-vom oare candida sorginte
Ce se prefiră-n lacrima din noi?

Pe-atunci o "invocare" te găsea
În tot vârtejul lumii fără minte.
În clipa-n care-am ars până-n plăsea
Eu am orbit, tu nu mai ai cuvinte.

Eram doar noi în floarea de cais,
Nu exista durere sau noroi,
Ne-mbălsămam în miere si în vis,
De-atâta dor, tăcut cu drag, în doi.

Nu ești! Nu poți să fii străină!
Nici ochiul și nici inima nu minte.
Zidind speranțe-n faguri de lumină
Găsi-vom oare candida sorginte?

În doi, prin flacăra de hiacint,
Am strâns în traistă și zăpezi, și ploi
Și-acum le torc în firul de argint
Ce se prefiră-n lacrima din noi.

Ce se prefiră-n lacrima din noi?
Găsi-vom oare candida sorginte?
De-atâta dor, tăcut cu drag în doi,
Eu am orbit tu nu mai ai cuvinte.