Și nu înțelegeam
rupeam de fiecare dată din mine
ca dintr-o pâine neagră, aceea purtată
în palmele trudite ale bunicilor
(mirosea a mac și fân cosit
nicidecum a durere)
la fiecare treaptă
mă înclinam ușor
lăsându-mi sângele fir de foc
în propria clepsidră
îmi atingeam membranele ude
până când literele tâmplei
formau din nou crevase în jurul pieptului
acolo mi se odihneau demonii
ca niște răpitoare hămesite
și totul revenea atât de rotund
odată cu următorul răsărit
când mă trezeam zeiță cu genele fluturi
printre cutiuțele cu sânge închegat
pe care le făceam chihlimbare
pentru a-mi zăvorâ în ele surâsul