Timidele revolte
Din aburii de ceara
Creșteau, sticlind, în umezi cercuri,
Ca embrioni jertfiți
Din gălbenușuri sparte.

Pahare sobre-și beau prea-plinul,
Privind cum vinetele cești
Și-amanetează smalțul…
Târziu, doar rama-ncercănată mai
Rămase
Să soarbă zori ce-o șterg din temelii
Și asta doar ca, mai apoi,
Nisipul tăcut al coloanelor ei
Să răsfoiască și ultima căpșună – ivită, cred,
Ca semn de carte, între noi.