zic unii că poetul are stea în frunte
mă râcâi acerb – nu cade nimic
cerul stă în coate sprijinit de masă
într-un echilibru greu – de alambic

de tutun sunt galbeni norii și de fum
trandafiri de vin înfloresc pahare
un miros de carne acră peste tot
din tavan atârnă resturi de picioare

ce cauți? blestemato! în grota cu păstăi
strig vieții care trage un cărucior cu dinții
pe lujere de os ca într-un tren de noapte
- car navetiști în iad și păcălesc părinții

doar salcâmii vineți vâră-n nepăsare
câte-un ram pe ușă – iau în aer foc
totdeauna fruntea le rămâne-afară
albă ca o groapă-n care nu e loc