Ne-am irosit în câteva anotimpuri
printre iluzii de trăiri consonante.
Precum semințele ierbii nude în gânduri
încolțite înaintea ciocnirii fulminante
a licuriciului de-o coasă pe câmpuri
am fost duetul ucis în adagio andante.

Asemeni pomilor răscopți ai toamnei
ne-am desfrunzit de consoane arămii
ne-am închis precum ochii iernii
viscoliți îndelung cu vocale târzii.

Ne-am perimat
ca o metaforă vie
într-un poem saturat
de-a versului nostalgie.

6 martie 2001