Am ajuns mânat de vreme
Prin pădurea de argint
Și-am găsit doar teoreme
Despre-al lumilor sfârsit

Pe-o potecă-ntortochetă
Am pășit cu-nfrigurare
Și-am ajuns în vis deodată
În copilăria-n care

Mă plimbam în fericire
Prin poienele cu fragi
Și credeam în nemurire
Pentru cei ce mi-au fost dragi

Am trecut peste coline
ÃŽnvechite-n amintire
Erodate de destine
ÃŽmpietrite de uimire

Căutam un mal de apă
Cristalină și curată
Unde am lăsat o fată
Ce-mi spunea cuvinte-n șoaptă

De iubire-nflăcărată
Și de-o tragică simțire
O poveste-adevărată
Ce ducea în nemurire

Sub o salcie pletoasă
Ca și părul mândrei mele
Sta o zână maiestoasă
Într-o raclă de nuiele

C-o privire sfidătoare
Mă-ntreba cu glas fierbinte
- Dar ce vânt te-aduce oare
Pe cărări nesăbuite?

- Am lasat aici odată
La un drum pierdut în seară
Un chip sfânt o dulce fată
Ca un colț de primăvară

Am plecat dupa himere
După stele trecătoare
Și-am rămas fără repere
Pe a timpului cărare

Am venit să-mi cer iertare
De la fata din poveste
Dar nu știu pe ce cărare
S-o găsesc așa cum este

- Tu ce cauți pe domnița
Ce-ai iubito-n disperare
E transpusă-n lamâița
Ce-ai văzut-o pe cărăre

Iar din ochii mândrei tale
Plânși de marea ei durere
Curge un izvor prin vale
Susurând a mângâiere

Vezi pe-aceste vechi coclauri
Au pierit toti pământenii
Au fost duși de negre valuri
Amăgiți de mirodenii

Tu probabil vii prin vreme
Dintr-un loc fără de clipe
Printr-o gaură de vierme
Pe-ale dorului aripe

Tu nu ești decât un dor
Rătăcit pe-a lumii scară
Prefăcut în zburător
Hoinărind din seară-n seară

Tu ce cauți nu mai este
Că așa e scris în stele
Totul e acum poveste
Iar tu ești numai părere

Tu nu ești decât un clocot
Care-ți cauti alinarea
Sub al lumii mare clopot
Te confunzi cu disperarea

Ca să scapi de suferință
Te coboară din visare
Treci apoi prin pocăință
ÃŽn imensa resemnare

Nici n-a terminat de spus
Zâna ultimul cuvânt
C-am ajuns fără răspuns
În pădurea de argint

Așteptând plecarea-n astre
Pe a cerului curbură
Prin luminile albastre
Integrarea în natură

Mihail Buricea