e una din acele zile mohorâte apăsătoare
când nimic nu intervine între tine și nori
când păsările lipsesc de pe cer pentru că pur și simplu au alergie la gri
când toți cei pe care-i cunoști mai repede s-ar sinucide decât să iasă din cochiile lor
când ochii îngerilor sunt mai înlăcrimați ca niciodată
când melcii lasă acele dâre lungi băloase pe care dacă le urmezi ajungi în wonderland
când spicele nu mai sunt galbene și nici macii roșii
când muști din măr și viermele te salută căscând
când copacii își ascund coroanele asemenea struților
când înfășori o poezie tristă în jurul ochilor și o lași să-ți ecraneze vederea căutând să faci diferența dintre bine și rău, dintre târziu și devreme, dintre linie și punct
când realizezi că dinozaurii au murit acum multă multă vreme pentru că n-au știut să gestioneze depozitul de arme atomice
când degetele de la mâna stângă nu ți se aliniază
când marea freamată dar habar n-ai de unde vine sunetul
când oricine ar da un regat pentru o bere rece
când strigi în gura mare în pustietatea chiliei tale: ce-a fost mai întâi: pasta de dinți sau gelul de duș
când succesiunea farurilor te rutinează
cand ielele tac și când tot ce ai mai bun de facut este să te așezi la războiul ăla nenorocit și să țeși o poveste…
și totuși rămâne cea mai interesantă zi din cele mai puțin interesante zile din viața mea întotdeauna neinteresantă